Poesie Busso 3
Ritorno de n' emigrante

RITORNO DE N' EMIGRANTE

Nascive dentre a na massaria, mmieza a na campagna so cresiute, ma nu me scorde maie l' allegria che a sta terra me songhe guduta.

La miseria, però, ce cundannava, a lassà, la famiglia e stu Mulise, l' America, sempe ze sunnava, ca ce sembrava, de j a ru paravise.

Quanne seme fatta sta sperienza, na delusione seme avuta, avame perse tutte le speranze mmieza a chella gente scanesciute.

Sempe n' quietate, ce dicevame le cose, e nu chella lenga ne la sapavame, e sule a segne cercavame scusa e senza responne nù fatiavame.

Né menavame na vita tante bella, se pure ze guadagnava cacche lira, ce sciva ru sudore dalle spalle, ze fatiava, senza cuntà l' ore.

Quanta vote ce seme chiagnute, chesta terra nostra mulisana, ce seme consumata la salute, dentr' à chella America luntane.

Mo ne soffre chiù de nustalgia e ze stanne ripusanne le cervella, ca so turnate a chella massaria, pure, s' avessa campà da puverielle.

 
L' emigrazione

L' EMIGRAZIONE

Pe chi è nate neccò chiù prima, ze ricordane tiempe chiù luntane.

Ièva nu munne di ruìna, chella vita nostra paiesana.

Quarant' anne arrete e chiù prima ancora, sembrava ca le porte stevane sbarrate, e tutte sufframe nu dulore.

Da dove ti girave, regnava la miseria, nisciùne ze sunnava ricchezze o tanta gloria.

Ze facevane lavori sempe dure, senza ricavà maie prufitte, scaveze e che le pezze n' cure, ièva la moda che tuccava a tutti.

La moda, può, cagnava ancora, e ru stile rimaneva une sule, manche le pezze ièvane a culore, ze purtavane zampitte, marca ( ZI COLA ).

Doppe che la guerra ièva finita ancora ze vedevane macerie, viata a chille che l' evane scampata pure se suffrivane miseria.

Malamente ze campava e n' cé stevane soluzione, furtuna ca ze iapriva la via dell' emigrazione.

La visita ze passava pe vedé chi ièva sane ma de chiù che ze guardava, ri callare a le mane.

Chi ze ne iètte oltre mare, chi pe l' Europa tentava a fa nata vita amara, cercanne la furtuna, ze partiva.

Cù tanta nustalgia, ze lassava chesta terra e na grossa cumpagnìa, pupulava l' Inghilterra.

Ogni anne n' cé scurdame de turnà a ru paiesiello pe truvà ri paiesane e farci tanta festarelle.

Mò la vita che faceme, nun teneme prublema, da la fatìa ce scansame, e ogné tante, ci pure divertime.

 

 

La surpresa de la pignata

LA SURPRESA DE LA PIGNATA

Nù pure stavame dentr a na sta pignata e stu messagge mmane seme acchiappate, mo che la pignata è tutta rotta, leggeme tutte chelle che sta scritte.

L' anne viecchie che da poche ze nè iùte, nun ci aveva troppo rallegrate ma l' anne nuove che appena è trasciute quasce, quasce cià rassicurate.

E chi mai ze l' immagginava, stu carnevale chine d' allegria, l' amore che na vota ze sunnava, ze trova mò pure mieza a la via.

Speriame ca quest' anne ze cumenza e sta allegria pe sempe ci rimane, senza perde mai la pacienza, anne pe anne nù ce la gustame.

Comme ce puteme arrenne cunte, nisciune z' ammuina o fa capricci, a carnevale ze sona e ze canta e ze conzuma tanta saveciccia.

Ze ballane quadriglie e tarantelle e ze scacciane tutti ri pensieri, fanne l' amore grusse e piccirille pecché ce sembra nu belle mestiere.

Pe la fatìa sarrà nu destine, chiù ne vedeme e chiù steme luntane, sapenne ca iessa ce ruvina, la lassame a ghì e nun ce pensame. Perciò amici mié sentite a me, nu cunsiglie ve vurria dà la vita è bella e ze sa pecché, viate a chi ze la pò riguardà.

 

 
La classa " 1935 "

LA CLASSA "1935"

A ru "35" … fotte n’annata bona e già da prima, nasceva tanta gente.

Pe nù, sunatte poche la campana e de nummere arrivamme a chiù de ciente.

Nun zé nasceva sule pe destine, né zé vuleva grossa la famiglia ma pecché, accuscì urdenava Mussulline, ca pe ogne casa, c’evana stà tanta figli.

N’cé stevane risorse pe campà, né speranza, de fatià fore.

Pure la terra, ieva poca pe zappà e ze ubbediva, sule a fa l’amore.

Vuleva accuscì la dittatura, pecché servivane, uommene pe la guerra, femmene, pe fa figli ancora e z’evana conquistà ate terre.

Cuscì ieva fissate ru sistema se pure, puteva sembrà strane.

Chi n’zé spusava, ievane tasse e prubblema e z’eva dà ru sussidie a le puttane.

Perciò la classa nostra è numerosa e de suldate, furmamme nu plotone, ce sentime ancora orgogliosi, d’aver partecipate, a tanta missione.

Mò che iè venute ru dumila, ce truvame ancora riunite.

Se ce rimetteme tutta fila, rifurmame ancora nu plotone… ma de rincoglioniti.